Comanda groupadd
oferă posibilitatea adăugării unui grup nou în Linux. Este similară cu useradd
, dar are mai puține opțiuni. Sintaxa de bază a comenzii groupadd
este:
groupadd [-g GID [-o]] [-r] [-f] [-K] nume_grup
Parametrii folosiți de această comandă au următoarea semnificație:
Specificarea GID
Putem specifica un anumit GroupIDentifier (GID) folosind parametrul -g GID. Dacă se omite acest parametru, groupadd
folosește următorul GID disponibil. Această valoare va fi cuprinsă în intervalul specificat de valorile GID_MIN și GID_MAX, valori stocate în fișierul /etc/login.defs.
Împreună cu acest parametru se mai poate utiliza și -o
, care permite crearea unui grup cu un GID non-unic.
Opțiunea -K suprascrie valorile default (GID_MIN, GID_MAX ) din fișierul /etc/login.defs; exemplu: -K GID_MIN=100 -K GID_MAX=499
Crearea unui Grup de Sistem
Pentru a crea un grup de sistem (care are GID cuprins SYS_GID_MIN și SYS_GID_MAX, valori definite și stocate în fișierul /etc/login.defs), se folosește parametrul -r
. Grupurile care au GID în acest interval sunt considerate grupuri de sistem, similare cu conturile de sistem.
Grupurile de sistem sunt folosite de utilitarele de sistem sau pentru a controla resursele sistemului.
Forțarea creării unui grup
În mod normal, dacă vom dori să facem un grup care deja există, comanda groupadd va returna un mesaj de eroare. Parametrul -f
suprimă acest mesaj - nu toate distribuțiile suportă acest parametru.
De cele mai multe ori, vom face un grup nou fără a specifica niciun parametru:
#groupadd muzica
Comanda de mai sus va crea grupul Muzica care va avea GID furnizat d esistem - de regulă, cel mai mare GID existent plus 1. După ce dăm această comandă, putem începe adăugarea utilizatorilor în grup, așa cum va fi descris în articolul următor. Dacă facem utilizatori noi, aceștia vor putea fi adăugați în grup direct prin intermediul opțiunilor comenzii useradd, așa cum am prezentat în alt articol.
De reținut:
- anumite caracteristici ale grupurilor sunt definite în fișierul /etc/login.defs: GID_MAX (număr), GID_MIN (număr), MAX_MEMBERS_PER_GROUP (număr), SYS_GID_MAX (număr), SYS_GID_MIN (număr)
- numele grupurilor definite nu trebuie să depășească 32 de caractere; de asemenea, numele unui grup trebuie să înceapă cu literă mică sau un underscore (_).
[…] Create, delete, and modify local groups and group memberships (plus aici și aici) […]