Dacă sunteţi utilizatori Linux, probabil aţi auzit că nu este necesară defragmentarea sistemelor de fişiere Linux. De asemenea, aţi remarcat că nicio distribuţie Linux nu vine cu utilitare de defragmentare instalate.
Vă amintiţi de vremurile când rulaţi Windows? Cât de des executaţi defragmentarea? Orice novice ştie că în Windows, ca să-ţi faci calculatorul "să meargă" mai repede, trebuie să defragmentezi hard disk-ul. De ce, asta e altă problemă şi puţin ştiu cauza!
În rândurile de mai jos voi explica de ce se fragmentează fişierele în Windows şi când trebuie un utilizator Linux să-şi pună problema defragmentării.
Ce reprezintă fragmentarea fişierelor
Un hard disk conţine un anumit număr de sectoare, fiecare având stocată o anumită cantitate de date. Fişierele, mai ales cele de dimensiuni mari, sunt stocate pe un anumit număr de sectoare diferite. Să presupunem că aveţi un anumit număr de fişiere în sistem. Fiecare fişier este stocat într-un "mănunchi" (cluster) de sectoare alăturate. Ulterior, veţi actualiza unul din aceste fişiere, având ca rezultat creşterea dimensiunii acestuia. Sistemul de fişiere va încerca să stocheze noua cantitate de date chiar lângă fişierul iniţial. Dacă, din păcate, nu există spaţiu continuu suficient, fişierul va fi împărţit în mai multe bucăţi şi va fi stocat în primele locuri libere găsite pe hard disk. Când hard disk-ul va vrea să citească acest fişier, capurile sale vor sări între diferite locaţii fizice de pe disc, în încercarea de a citi fiecare sector care conţine fişierul, acest lucru încetinind întregul sistem.
Defragmentarea este un proces complex, care mută bit cu bit din fişier, astfel încât să reducă fragmentarea acestuia, stocându-l într-o porţiune continuă şi neîntreruptă a discului.
Cum funcţionează sistemul de fişiere din Windows
FAT, vechiul sistem de fişiere din Windows 98 şi Windows Me şi încă întâlnit pe memoriile USB din zilele noastre, nici măcar nu încearcă să aranjeze fişierele în mod inteligent. Când un fişier este salvat, sistemul de fişiere FAT îl aranjează pe spaţiile libere cât mai aproape de începutul hard disk-ului. Când un al doilea fişier este salvat, este aşezat chiar lângă primul fişier - şi aşa mai departe. Când fişier iniţial creşte în dimensiune, va devei întotdeauna fragmentat, deoarece nu există spaţiu liber lângă el.
NTFS, mai noul sistem de fişiere de la Microsoft, întâlnit de la Windows XP încoace, încearcă să fie un pic mai isteț: alocă o zonă tampon de spaţiu liber lângă fişierul salvat iniţial, dar când acesta creşte prea mult în dimensiune, intervine, din nou, fragmentarea.
Din cauza modului în care funcţionează aceste sisteme de fişiere, defragmentarea este obligatorie pentru menţinerea performanţei sistemului. În ultimele versiuni de Windows, Microsoft a atenuat impactul cu utilizatorul, procesul de defragmentare executându-se în background.
Cum funcţionează sistemul de fişiere din Linux
Ext2, ext3 şi ext4, cele mai folosite sisteme de fişiere din Linux la ora actuală (ext4 este cel mai întâlnit în prezent) distribuie fişierele pe hard disk într-un mod mult mai inteligent. În loc să aşeze fişierele unul lângă altul pe disc, sistemul de fişiere Linux împrăştie fişierele pe întreaga suprafaţă a hard disk-ului, lăsând, între ele, o cantitate mare de spaţiu liber. Când un fişier este editat şi creşte în dimensiune, dispune, în mod normal, de o mulţime de spaţiu liber împrejur unde să se extindă. Dacă, totuşi, apare fragmentarea, sistemul de fişiere va încerca să mute fişierele dintr-o parte în alta pe hard disk (pentru reducerea fragmentării), punând, pe cât posibil, fiecare fişier într-un spaţiu continuu, în aşa fel încât nu este necesar un utilitar de defragmentare.
Din cauza acestui mod inteligent în care lucrează sistemul de fişiere din Linux, nu veţi vedea fragmentarea decât atunci când hard disk-ul se umple, nemaiexistând posibilitatea mutării fişierelor pe disc. Abia când hard disk-ul este mai mult de 90-95% plin se simte fragmentarea în Linux. Dacă veţi ajunge în această situaţie, înseamnă că aveţi nevoie de un hard disk nou.
Dacă, totuşi, vreţi să defragmentaţi în Linux un astfel de hard disk, cea mai uşoară metodă este mutarea întregului conţinut pe o altă partiţie (sau pe un HDD extern), ştergerea conţinutului discului iniţial, apoi copierea fişierelor pe partiţia respectivă: sistemul de fişiere din Linux le va aloca spaţiul în mod inteligent, astfel încât acestea să nu fie fragmentate.
Pentru a vedea gradul de fragmentare a unei partiţii în Linux, folosiţi comanda fsck:
sudo fsck -t ext4 /dev/sda6
În output ne vom uita după “non-contiguous inodes”.
Lasă un răspuns