În Linux, un link (o legătură) reprezintă o cale de a acorda unui fișier identități multiple, similar cu scurtăturile din Windows. Sunt câteva motive pentru care Linux folosește link-urile:
- ajută fișierele să devină mai accesibile;
- pentru a da comenzilor/fișierelor mai multe nume;
- pentru a permite programelor care folosesc aceleași fișiere să le acceseze din diferite locuri.
Esistă două tipuri de link-uri: legături hard și legături simbolice.
Legăturile hard (hard links) sunt obținute prin crearea a două intrări care țintesc spre același fișier (mai exact, același inode - un inode conține informații despre fișierul căruia îi este asociat: permisiuni, adresa fizică la care se află fișierul pe disk, dimensiunea fișierului, numărul de referințe către sine, etc.). Ambele nume de fișiere sunt în aceeași măsură valide; nu există un fișier mai adevărat decât celălalt. Pentru a șterge fișierul, este necesar să ștergem și hard link-urile (sistemul de fișiere verifică câte nume indică către un anume inode și, abia în momentul în care nu mai există țintiri către același conținut, se consideră că fișierul a fost șters).
Toate sistemele de fișiere native Linux suportă legături hard, în timp ce unele sisteme de fișiere non-Linux nu le suportă. Din cauza modului în care sunt create, legăturile hard pot fi create numai în cadrul aceluiași sistem de fișiere (acest fapt poate reprezenta un dezavantaj) - de exemplu, nu putem crea un hard link de pe partiția root (/) pe un sistem de fișiere separat care este montat într-un director.
Legăturile simbolice (symbolic links) sunt legături către numele fișierului, reprezentând, de fapt, un tip special de fișier, legătura fiind reținută într-un nou inode. Linux știe că vrem să accesăm fișierul țintă în momentul în care accesăm legătura simbolică. Astfel, accesând un link simbolic este ca și cum am accesa fișierul original. Legăturile simbolice pot fi create și către fișiere de pe alte sisteme de fișiere - putem ținti de pe sistemul de fișiere root (/) către un alt sistem de fișiere montat într-un director.
În practică, legăturile simbolice sunt mult mai mult folosite decât legăturile hard, abilitatea de a ținti către sisteme de fișiere diferite reprezentând un avantaj major.
Un dezavantaj al legăturilor simbolice este că procesul de căutare pentru accesarea fișierului original consumă mai mult timp, fiind mai încet decât accesarea legăturilor hard.
Crearea legăturilor în Linux cu comanda ln
Sintaxa comenzii ln
este similară comenzii cp
:
ln [opțiuni] sursă legătură
Sursa este reprezentată de fișierul original, către care vrem să creăm legătura.
Legătura reprezintă numele noii legături create.
Comanda ln
creează legături hard în mod implicit; ea suportă câteva opțiuni, cele mai folosite fiind:
- -f sau --force - dacă există alte link-uri către fișierul sursă, comanda
ln
șterge toate aceste vechi legături - -s sau --symbolic - creează legături simbolice
Există mai multe opțiuni care pot îndeplini sarcini mai mult sau mai puțin obscure. Folosiți man ln pentru a le consulta.
$ ls -l
$-rw-r--r-- 1 bobsesa users 0 Sep 7 16:50 exemplu /observăm că numărul legăturilor către fișier este 1
$ ln exemplu hard-link /creează o legătură hard către fișierul exemplu
$
$ls -l
$-rw-r--r-- 2 bobsesa users 0 Sep 7 16:50 exemplu /observăm că a crescut cu 1 numărul de legături către fișier
$
$ ln -s exemplu exemplu-simbolic /creează o legătură simbolică către fișierul exemplu
Spre deosebire de legăturile hard, cele simbolice nu cresc contorul numărului de legături către un fișier (vezi comanda ls -l
); de asemenea, tot comanda ls -l
arată, convențional notat cu o săgeată (->), către ce fișier țintește o legătură simbolică.
În imaginea de mai jos sunt exemplificate câteva comenzi cu care m-am jucat pentru crearea unor legături hard și simbolice:
Ice Alinutza a zis
filesystem, inode, symlink... Cred că-s niște termeni cam complicați pentru a putea fi explicați în câteva cuvinte dar dacă te-ai făcut înțeles (și acest lucru îl pot aprecia numai cititori) mă bucur. Personal nu am înțeles cu ce-l ajută pe utilizatorul "începător" cunoașterea acestor comenzi dar poate în articolul viitor vei aborda această problemă cu exemple practice. In plus, pentru a ușura înțelegerea unora ca mine, cred că ar fi fost bine ca în terminal (ultima imagine) să folosești după fiecare comandă (sau înainte) "#" (comentariu) și să arăți ce urmează a se face ("întămple") folosind comanda respectivă... Succes!
Bobses a zis
Despre sistemele de fișiere din Linux am vorbit pe larg într-un alt articol; legăturile simbolice (ce sunt, cum se creează și la ce ajută) le-am explicat chiar în acest articol. Despre ce este un inode, la fel, am scris tot în acest articol...
Ultima imagine are comenzi pe care le-am descris și le-am dat exemplu tot în cadrul acestui articol - trebuie doar identificate de cititorul interesat.