Linux ca stil de viaţă

Călătoria mea în lumea Linux a început prin anul 2003. Pasionat de calculatoare, cumpăram cam tot ceea ce însemna revistă de specialitate, CHIP fiind referinţa acelei perioade (din păcate, acum câţiva ani revista s-a desfiinţat, murind şi forumul lor, pe care activau oameni interesanţi şi interesaţi de computere).

Cred că în CHIP am citit prima dată despre Linux. Ca de obicei, băieţii de la CHIP au venit şi cu un CD cu Linux: Slackware. Nu ştiam mare lucru despre Linux, habar n-aveam că Slackware nu era o distribuţie recomandată pentru începători... Aşa că... prima mea distribuţie Linux a fost Slackware. 🙂

Am stat cu ea destul de mult: aproape 1 an. Atunci am decoperit chinurile şi frumuseţea linuxului: totul era diferit de Windows XP. Aşa că... am pus mâna şi am căutat pe internet informaţiile necesare. Nu pot descrie bucuria care mă cuprindea atunci când, aplicând ceea ce citisem, îmi reuşea ceea ce încercasem. 🙂 Cea mai mare satisfacţie, victoria supremă care m-a convins că Linuxul e bun şi alternativă de succes la Windows, a fost când am reuşit, după săptămâni de încercări, să modific xorg.conf astfel încât să scot imaginea şi pe TV. 🙂 Atunci am întâlnit pentru prima dată termenii xinerama şi twinview. Atunci am încercat (cu succes după câteva ratări), să compilez singur un kernel Linux. Şi tot de atunci am rămas fidel plăcilor video Nvidia pentru simplul fapt că au driver dedicat pentru Linux.

Începusem să mă plictisesc de Slackware, căci tot ceea ce aveam nevoie trebuia compilat; aşa am descoperit magia ascunsă în cele 3 comenzi: ./configure, make şi make install. Timpul îmi cam lipsea (fiica mea îmi cerea toată atenţia, cum fac, dealtfel, bebeluşii), aşa că ochii au început să-mi zburde prin alte părţi.

În acea perioadă am început să apară mai multe distribuţii. Tot datorită CHIP-ului, după Slackware am încercat Fedora Core: o distribuţie care necesita mai puţină muncă de configurare, o distribuţie care avea propriile depozite (repository) de unde, cu o simplă comandă, puteai instala aproape orice.

Cred că pe la sfărşitul lui 2004 sau începutul anului 2005 a apărut CHIP cu un CD care avea inscripţionată distribuţia ce avea să marcheze şi să schimbe lumea Linux, dar şi percepţia tuturor asupra Linuxului: Ubuntu 4.10. Nu am migrat instantaneu, ci am rămas în continuare cu Fedora Core. Între timp, citeam tot felul de recenzii şi lucruri bune despre Ubuntu, aşa că am instalat proaspăt apăruta (atunci!) Ubuntu 5.04.

Ubuntu... ce cuvânt frumos... A fost dragoste şi ură între noi, a mai intervenit din când în când şi Windows-ul din configuraţia dual-boot (a treia persoană în relaţia noastră :)), dar a fost distribuţia care m-a convins în totalitate că Linux-ul este tot ceea ce avem nevoie noi, simplii utilizatori. Linux m-a învăţat să caut înainte de a întreba ceva; Ubuntu mi-a demonstrat că o comunitate unită şi puternică poate aduce pe calea dreaptă pe cei rătăciţi într-ale Windows-ului... 🙂

Linux-ul îţi scoate la iveală încăpăţânarea: când ceva nu merge bine de prima dată, cauţi soluţii şi încerci până reuşeşti.

Uşor-uşor, am început să mă simt din ce în ce mai nesigur cu Windows (viruşi, ecrane albastre când ţi-era lumea mai dragă, malware, tot felul de ameninţări care te făceau foarte vulnerabil în faţa internetului aflat în plină dezvoltare), aşa că, la un moment dat, l-am scos de tot, sistemul meu fiind, o perioadă lungă de timp, single-boot: doar Ubuntu.

De atunci şi până acum am schimbat de câteva ori componentele din calculator; din păcate, Canonical (dezvoltatorul Ubuntu) a hotărât că distribuţia sa nu se pretează tuturor computerelor, fiecare nouă versiune mergând din ce în ce mai greu pe sistemul meu. Ceea ce m-a determinat, în cursul anului trecut, să încerc şi altceva. Am hălăduit un pic cu Manjaro, am stat peste jumătate de an cu Ubuntu Mate (am cuvinte foarte bune de spus despre cel mai nou membru al familiei *buntu), dar, totuşi, voiam ceva nou.

Cam de o lună jumătate am descoperit ceea ce căutam: ARCH Linux! Am avut câteva încercări eşuate de a-l instala în modul clasic, apoi o încercare reuşită tot din modul clasic, dar ceva nu-mi plăcea (cred că sărisem sau uitasem ceva în timpul instalării). Aşa că am instalat Arch prin intermediul interfeţei grafice Evo/Linux conform celor descrise aici. Fiind o distribuţie rolling release (nu necesită reinstalări la apariţia unei noi versiuni, actualizarea se face permanent, suportul fiind continuu, pachete actualizate apărând în permanenţă), următoarea instalare de Arch va fi când îmi voi schimba hard-disk-urile.

Având o relaţie de lungă durată cu Linux-ul şi primind atât de multe din partea lui, am încercat să ofer şi eu, în măsura posibilităţilor, cât mai mult ajutor celor care au nevoie. De aceea am scris și voi scrie despre Linux şi open source: ce am citit sau am încercat eu, spun şi altora, poate va fi de ajutor celor care se vor lovi de aceeaşi problemă.

Conexiunea mea cu Linux nu a fost una uşoară şi nici nu s-a realizat instantaneu: au intervenit atât suişuri, cât şi coborâşuri, dar am insistat în intenţia de a duce mai departe această relaţie şi nu m-am dat niciodată bătut. A fost un proces lent şi, uneori, dureros. Dar, după încheierea sa, m-am simţit ca niciodată înainte. Încăpăţânarea m-a făcut să îmbrăţişez şi să adopt Linux şi open source în viaţa mea. Familia mea foloseşte Linux; fiica mea e mai obişnuită cu Linuxul decât cu Windowsul - despre reacţia ei după ce i-am instalat Windows pe laptop am scris aici.

Cine nu a trecut prin aşa ceva cu Linux nu are cum să înţeleagă satisfacţia de după rezolvarea unor provocări şi nici bucuria liniştită atunci când totul merge bine, ştiind că nimic nu-ţi mai ameninţă stilul de viaţă informatic. 🙂 Cuvintele reci descriu insuficient senzaţiile; importantă e experienţa. Linuxul e frumos, e stabil şi poate fi făcut să arate şi să se mişte exact cum vrei tu, nefiind limitat de constrângerile impuse de Microsoft pe sistemele sale.

Înainte de a încheia, fac o confesiune: am instalat (în dual-boot) Windows 10 Preview Insider atât pe desktop, cât şi pe laptop, în speranţa că Microsoft se va ţine de cuvânt şi va oferi licenţă celor care fac parte din programul Windows Insider. E păcat să fie ratată oferta asta, chiar şi de un împătimit al Linuxului. Bani pe Windows nu am de gând să dau, dar dacă va fi gratis şi legal, nu-i de refuzat.