Rocky Enterprise Software Foundation (RESF) a anunțat că distribuția la care lucrează și care va fi una dintre cele care vor înlocui defunctul CentOS, a ajuns la prima versiune stabilă 8.4 (Green Obsidian). Rocky Linux, una dintre cele mai așteptate distribuții ale anului 2021, a fost inițiată în decembrie de cofondatorul CentOS, Gregory Kurtzer, după ce RedHat a anunțat că își va schimba focusul de pe CentOS pe CentOS Stream.
Deși a fost prima distribuție anunțată ca alternativă la CentOS, nu a fost și prima care s-a lansat: în martie, CloudLinux a anunțat lansarea AlmaLinux, distribuție compatibilă binar 100% cu RedHat.
În primele 12 ore după anunțul versiunii stabile Rocky Linux 8.4, au fost înregistrate aproape 10.000 de descărcari numai din repository-ul principal - dacă se iau în considerare și celelalte mirror-uri, probabil numărul total de descărcari a fost de câteva ori mai mare.
Privire de ansamblu
Acest release adaugă suport pentru MPLS (multi-protocol label switching) în mecanisul data-forwarding din kernel folosit pentru a ruta traficul în rețelele enterprise. Rocky Linux 8.4 inlcude suport pentru module Ansible utilizate pentru gestionarea automată a controlului accesului bazat pe roluri (RBAC) în Identity Management (IdM).
Rocky Linux 8.4 suportă modulul de kernel Error Detection and Correction (EDAC) pentru lucrul cu procesoarele Intel din generația a 8-a și a 9-a.
Alte îmbunătățiri
- Python 3.9
- SWIG 4.0
- Subversion 1.14
- Redis 6
- PostgreSQL 13
- MariaDB 10.5
Notele de lansare complete pentru Rocky Linux 8.4 pot fi citite aici.
Instalare Rocky Linux
Instalarea nu difereră cu nimic față de orice altă instalare a unei distribuții din famila redHat. În galeria foto de mai jos sunt câteva capturi de ecran din timpul instalării în KVM - veți observa același installer familiar:
Descarcare Rocky Linux 8.4
Poate fi descărcat de pe pagina oficială: https://rockylinux.org/download
Imagini de containere sunt disponibile pe Docker Hub și Quay.io. În viitor vor fi disponibile și imagini cloud în Amazon Web Service și Google Cloud Platform.
Sunt de părere ca această nouă distribuție merită o șansă!
Stefan a zis
Merită o șansă...as vrea sa vad cum rulează 🙂